Pagini

miercuri, 21 februarie 2018

Senatul României a adoptat propunerea pentru acordarea a 1000 de burse romanilor din Ucraina

Senatorii români au adoptat proiectul de lege care vizează adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina.

Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat cu majoritate de voturi. În expunerea de motive se arată că, potrivit Programului de guvernare 2017 - 2020, unul dintre obiectivele majore propuse vizează valorificarea potenţialului absolvenţilor de învăţământ superior şi al cercetătorilor din diaspora prin consolidarea programelor de educaţie oferite etnicilor români din străinătate şi celor din diaspora, prin acordarea de burse şi sprijinirea deschiderii de filiale ale universităţilor româneşti.

Propunerea legislativă prevede burse pentru 1000 de elevi din Ucraina în sumă de 200 lei lunar.

Detalii: HOTĂRÂRE privind stabilirea criteriilor de acordare a burselor către etnicii români cu domiciliul stabil în Ucraina și numărul acestora, criteriile de selecție a cadrelor didactice din școlile românești din Ucraina și al stagiilor de specializare, precum și criteriile de stabilire a asociațiilor, fundațiilor sau a altor organizații neguvernamentale prin intermediul cărora se vor acorda bursele http://www.mprp.gov.ro/web/wp-content/uploads/2017/12/NF-aplicare-OUG-burse-06.12.2017.pdf

Sursa: http://bucpress.eu/politica/senatul-romaniei-a-adoptat-propunerea-6139

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.