Pagini

marți, 27 februarie 2018

Jurnalista Cora Muntean are nevoie de ajutorul tuturor pentru salvarea a doua sufletele: Anastasia Gabriela si Roberta Maria

În 2 martie se împlinește anul de când am primit în dar, deodată și prematur, comorile care mi-au schimbat viața, pe nepoatele Anastasia Gabriela și Roberta Maria. În acest timp, așa cum i-am promis fiicei mele, am stat sub podul pe care treceau ei patru, mână de mână. Să fiu acolo, dacă este nevoie. 

Pentru ei a fost mult prea greu din toate punctele de vedere. Mi s-a rupt sufletul când fiica mea a spus: „În acest timp nu ne-am putut bucura de ele nici măcar o clipă fără teamă.” Prematuritatea a venit cu multe probleme. Anastasia a avut trei interventii chirurgicale la ochi, două în România si o operație în Germania. Ambele au avut reflux sever și au necesitat supraveghere permanentă pentru a nu se îneca cu voma; încă mai au, dar nu atât de puternic. Apoi, alte probleme: fiecare zi a însemnat foarte mulți bani: pe tratamente, pe o schemă de alimentație care să le reducă problemele pe care le au la sistemul digestiv.

Încerc, din luna iunie a anului trecut, să vând apartamentul din Tîrgu Mureș. Deși am postat vânzarea pe toate site-urile și am dat-o la agenții imobiliare, nu am reușit. Apartamentul are 3 camere și este renovat, după cum se vede în fotografii. Practic, toată viața am muncit pentru acest apartament: să-l cumpăr, să-l renovez. Unii au speculat nevoia mea și au încercat să-l obțină pe nimic. Vreau să mă asigur că fetele sunt, cât de cât, în siguranță și că ei, părinții, se vor concentra strict pe ce au ele nevoie, pe controale, intervenții, îngrijire. Nici nu pot și nici nu vreau să apelez la mila publică. Am ceva de vânzare și sunt cazuri mult mai grave. De aceea, recurg la o modalitate care se practică în alte țări, dar care la noi stârnește reacția: nu se poate, că suntem în România. Se pare că tot ceea în celelalte țări europene ce este în favoarea oamenilor, la noi nu se poate. În schimb, când e vorba de obligații, preluăm tot, chiar cerem mai mult. M-am gandit că singura modalitate este să obțin banii din donații.

La rândul meu, voi dona apartamentul, prin tragere la sorți prin RANDOM.ORG, uneia dintre persoanele care a donat. Aloc 9000 de numere cu suma de 50 de lei/număr. Campania este una publică și fiecare donație va apărea aici, cu numarul aferent. Exemplu: Prima persoană care depune 50 de lei va avea numarul 1. Daca a doua persoană depune 150 de lei, voi aloca numerele 2,3,4 etc. La încheierea campaniei, voi face o filmare on-line când se va extrage numărul și voi arăta persoana care va intra in posesia apartamentului. Totul va fi transparent, oricine depune bani îmi poate cere detalii și documente. Nu am înșelat niciodată pe nimeni și nu aș face-o pentru nimic în lume, mai ales acum, când este vorba de sanatatea si viitorul nepoatelor mele. Ne-am implicat, și eu și Isabela, în foarte multe campanii și am ajutat multă lume. M-am gândit mereu: dacă aș fi în locul persoanei care are nevoie? Acum, deși în sinea mea speram să nu fie niciodată nevoie, am ajuns în această situație, de a mă ruga eu pentru empatie și ajutor.

Contul este deschis la Banca Transilvania Mureș pe numele Muntean Maria
RO28BTRL02701201W32270XX



miercuri, 21 februarie 2018

Internship dedicat Presedintiei Romaniei la Consiliul UE - 2019

Ministerul Afacerilor Externe va demara un amplu program de internship dedicat Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, imediat după intrarea în vigoare a legii privind internship-ul. Ținând cont de succesul de care s-a bucurat Programul Oficial de Internship organizat de Guvernul României, dar și de programul organizat încă din 1960 de instituțiile europene, printre absolvenții căruia s-au numărat, de-a lungul timpului, multiple personalități.

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene este prilejul perfect pentru a le oferi celor interesați multiple posibilități de formare profesională, dar și ocazia de a învăța mai multe despre procesul decizional european. Vor fi vizate persoane care dețin o serie de calităţi precum: precizie, calm, răbdare, bună dispoziţie, modestie şi loialitate, la care se adaugă calităţi subînţelese precum inteligenţă, discernământ, prudenţă, curaj şi tact. De asemenea, abilitățile lingvistice și înclinaţia către asimilarea cu uşurinţă a noi competenţe vor fi cerințe obligatorii, stagiarii urmând a însoți delegațiile din străinătate care vor vizita România pe durata celor șase luni de mandat.

Conform prevederilor acestui proiect, stagiarul are dreptul la o indemnizație lunară netă, care va fi cel puțin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată. Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de șase ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de cinci zile, urmate de două zile consecutive de repaus.

Sursa: http://www.romania2019.eu/internship/ 

Senatul României a adoptat propunerea pentru acordarea a 1000 de burse romanilor din Ucraina

Senatorii români au adoptat proiectul de lege care vizează adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina.

Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat cu majoritate de voturi. În expunerea de motive se arată că, potrivit Programului de guvernare 2017 - 2020, unul dintre obiectivele majore propuse vizează valorificarea potenţialului absolvenţilor de învăţământ superior şi al cercetătorilor din diaspora prin consolidarea programelor de educaţie oferite etnicilor români din străinătate şi celor din diaspora, prin acordarea de burse şi sprijinirea deschiderii de filiale ale universităţilor româneşti.

Propunerea legislativă prevede burse pentru 1000 de elevi din Ucraina în sumă de 200 lei lunar.

Detalii: HOTĂRÂRE privind stabilirea criteriilor de acordare a burselor către etnicii români cu domiciliul stabil în Ucraina și numărul acestora, criteriile de selecție a cadrelor didactice din școlile românești din Ucraina și al stagiilor de specializare, precum și criteriile de stabilire a asociațiilor, fundațiilor sau a altor organizații neguvernamentale prin intermediul cărora se vor acorda bursele http://www.mprp.gov.ro/web/wp-content/uploads/2017/12/NF-aplicare-OUG-burse-06.12.2017.pdf

Sursa: http://bucpress.eu/politica/senatul-romaniei-a-adoptat-propunerea-6139

luni, 8 ianuarie 2018

Ministerul din Romania cu cele mai mari performante


Din punctul de vedere al cheltuielii bugetare, România nu a avut niciodată un guvern cu adevărat performant. De foarte multe ori a fost nevoie de rectificări bugetare suplimentare pentru că nu puține ministere nu erau capabile să cheltuiască bugetul repartizat. Nici măcar sistemul de penalități conform căruia „bugetul aferent anului următor este diminuat cu suma rămasă necheltuită la finele anului prezent” nu pare să îi mai sperie pe guvenanți, oricare ar fi fost aceștia.

Cu toate acestea, există și excepții frumoase: iată că în acest an, cel mai performant minister din România este Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Potrivit surselor noastre, MpRP a reușit pentru prima dată în istorie să acorde finanțări, cheltuindu-si aproape tot bugetul. Daca în trecut MpRP nu reușea să cheltuiască decât maxim 60% din buget, anul acesta actuala echipa din minister a reușit să depășească toate recordurile de eficiență.

Astfel, au fost finanțate proiecte și acțiuni ale mediului asociativ din diaspora, punându-se accent pe proiectele dedicate educației și limbii române.

Un alt record al MpRP este reprezentat de bugetul alocat instituției pentru anul 2018. Conform informațiilor oficiale, acesta este mai mare cu aproape 65% față de finale anului care tocmai s-a încheiat, iar capitolul bugetar dedicat proiectelor are cea mai spectaculoasă majorare: nici mai mult, nici mai puțin de 90% în plus față de anul precedent.

vineri, 5 ianuarie 2018

Analiza privind cat a guvernat „stanga” și cat a guvernat „dreapta” in 27 ani

Discuția despre calitatea guvernării este, în aceste zile, mai actuală decât oricând. Ca de obicei, actorii implicați aduc în discuție argumente de tip „alibi” pentru a justifica unele decizii, lipsuri sau acțiuni. Se discută despre cât a condus dreapta sau stânga în România, ce s-a întâmplat bine sau rău în diferitele perioade de succesiune guvernamentală și, bineînțeles, despre grelele moșteniri pe care și le-ar fi lăsat guvernanții între ei.

Nu de puține ori, opinia publică este indusă în eroare prin prezentarea a tot felul de statistici mai mult sau mai puțin reale.
În acest articol mi-am propus sa prezint, folosind cifre oficiale, cine și cât a condus țara, în sensul timpului petrecut la guvernare de partidele care au dat prim-miniștrii.

Folosind criteriul separării partidelor conform apartenenței acestora la diferite familii politice europene, astfel, avem următoarea statistică: Stânga - prin diferite formule - a stat 15 ani la guvernare (inclusiv 2017) iar Dreapta - la fel, prin diverse formule de guvernare - a condus țara timp de 13 ani.
Procentual, cele două reprezentări sunt sensibil egale iar alternanța la guvernare a fost una echilibrată.
Însă dacă analizăm în profunzime ciclurile guvernamentale, putem concluziona că Dreapta a dat mai mulți prim-miniștri decât Stânga, dar pentru perioade mai scurte. Pe de altă parte, guvernările de Stânga au fost mai stabile decât cele de Dreapta.

În ceea ce privește orientările politice, dacă privim retrospectiv, putem spune ca deși în anii 90, multe se trăgeau din zona de stânga, astăzi situația s-a inversat și regăsim mai multe partide pe zona de dreapta. De menționat este și faptul că pe dreapta eșichierului au loc mai multe mișcări politice și ambițiile individuale sunt mult mai mari decât pe partea stângă.

Un alt aspect esențial îl reprezintă formulele politice care au generat guverne. Aici, rezultatele analizei devin surprinzătoare:
- La începutul anilor 1990, PNL a sprijinit stânga la guvernare, fapt care s-a repetat ulterior în guvernarea USL.
- În ceea ce privește PDL, pe acesta îl găsim în 1990 pe zona de stânga (FSN) apoi intrând în alianță cu dreapta (alianța DA) apoi cu PSD (în 2008-2009) și apoi din nou cu PNL, dispărând ulterior prin fuziunea cu acesta din urmă.
- PSD a guvernat și el ocazional cu ajutorul dreptei, dar în mare majoritate singur, sau ajutat de partide mai mici de stânga ori de minorități. Singura alianță nedisproporționată a PSD a fost cea din perioada 2011 – 2014 alături de PNL, PC și UNPR (USL).
- ALDE un partid nou, format din fosti membri PNL a guvernat cu PSD încă de la înființare.
- Un alt partid important, dar care a dispărut din politica românească este PNȚCD.


În Parlamentul României s-au mai perindat peste zece partide dar care fie au dispărut după un mandat fie au dispărut prin fuziune cu altele mai mari. Singurul caz notabil este PRM, care a asigurat în repetate rânduri majoritatea guvernărilor.


joi, 4 ianuarie 2018

Prin lacrimi

Prin lacrimi te pierd în neștire
Un paradis de perle uitat
Diamante de vise crăpate
Șiraguri de gânduri fierbinți

Te simt alunecând în cearșafuri
În culori de pasiuni tremurând
Te doresc un infinit de emoție
Ești doar o clipă. Clipesc..
Ești doar atât...

miercuri, 3 ianuarie 2018

Interviu cu domnul Victor Ionescu, Subsecretar de Stat in cadrul Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni

Domnule subsecretar de stat, dincolo de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ce înseamnă Brexit?
Ziua de 29 martie 2017 va intra în istorie drept data la care Marea Britanie a început oficial demersul de părăsire a Uniunii Europene. Ne aflăm astfel în fața unui eveniment nemaiîntâlnit în istoria Europeană. În timp ce multe țări se dedică procesului de aderare pentru a se alătura familiei europene, Marea Britanie decide părăsirea acestei structuri. Astfel toate regulamentele, directivele, legile, acordurile de liber schimb cu țări terțe, semnate sub umbrela UE, vor înceta să se mai aplice în Marea Britanie după data de 29 martie 2019. Aceasta se vede nevoită să negocieze pe de-o parte condițiile ieșirii din UE, termenii în care își va continua drumul în afara comunității cu un cadru legislativ nou, viitoarea relație cu UE și încheierea de noi acorduri cu țările terțe și partenerii externi. Pentru a asigura o tranziție ușoară, ideal ar fi ca toate aceste procese să se încheie în decursul celor doi ani de la invocarea Articolului 50, o sarcină realmente imposibilă.
De notat ar fi faptul că, dintre regiunile Regatului Unit, doar Anglia și Țara Galilor au votat pentru ieșirea din UE. Scoția și Irlanda de Nord au optat în proporție mare să rămână în blocul comunitar, ceea ce a redeschis discuțiile despre independentă. Negocierile vor dura doi ani.

Oficialii de la Bruxelles au spus, de la început, că nu vor favoriza Londra în nici un fel. Iar factura pe care Marea Britanie trebuie să o plătească la plecarea din Uniune este de aproximativ 60 de miliarde de euro, ceea ce nu este nici pe departe puțin, nici chiar pentru Marea Britanie – a doua economie a Uniunii.


Ce este articolul 50?
Tratatul de la Lisabona, baza constituțională a funcționării Uniunii Europene, dă posibilitatea unui stat membru să se retragă din blocul comunitar. Cele cinci paragrafe ale articolului 50 explică pe scurt procedura ce trebuie urmată pentru ieșirea din UE. Articolul 50 nu a mai fost invocat până acum.


De ce vrea Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană?
Marea Britanie a organizat, la 23 iunie 2016, un referendum prin care cetățenii au fost întrebați dacă vor să rămână Uniunea Europeană. Astfel, 51,9% au votat pentru ieșirea din Uniune și doar 48,1% au votat să rămână. Prezența la vot a fost destul de ridicată, aceasta fiind, conform cifrelor oficiale, de 72%.
Politicienii pro-Brexit, preponderent din zona dreptei conservatoare, spun că ieșirea din UE va diminua imigrația ilegală și, implicit, presiunea pe sistemul de ajutoare sociale, că va fi eliminată birocrația, iar bugetul de stat va fi mai generos pentru că vor înceta contribuțiile la bugetul european.


Ce înseamnă Brexit pentru România?
Fără îndoială, procesul Brexit-ului este unul dintre cele mai complexe și dificile activități aflate pe agenda europeană. Pentru o țară precum România, cu un procent pro-european foarte ridicat între cetățeni, înțelegerea procesului, riscurilor și dificultăților acestor negocieri, cât și importanța pentru tara noastră sunt esențiale.
În ceea ce privește temele negociate, elementul cel mai apropiat și delicat pentru români este acela al viitorului cetățenilor stabiliți în Marea Britanie. Rezultatul negocierilor va avea un impact direct asupra vieții și drepturilor acestora post Brexit și astfel gestiunea acestor discuții este extrem de importantă.

Un al doilea element important de notat este acela al bugetului UE. România beneficiază de alocări de fonduri UE semnificative, iar plecarea Marii Britanii din blocul comunitar va afecta atât bugetul în sine cât și aceste alocări, dincolo de rezultatul negocierilor privind costurile separării. Mai mult decât atât, în cazul în care bilanțul final al acordului financiar nu va acoperi golul lăsat în urmă de plecarea Marii Britanii, este posibil ca România să fie nevoită să contribuie ea însăși în plus către UE.

Negocierile Brexit sunt cu atât mai importate pentru România cu cât, dincolo de elementele de coordonare între pozițiile și strategiile de negociere cu celelalte state membre, tara noastră va avea un rol activ de jucat odată cu Preluarea Președinției Rotative a Consiliului UE din 2019. În afară de responsabilitățile de zi cu zi care ne vor reveni, Brexit-ul aduce un element nou de gestionat în agenda: termenul de doi ani avut pentru a încheia negocierile Brexit va expira pe durata mandatului României. Astfel, România se va afla la cârma Consiliului UE și va fi nevoită să gestioneze și să joace rolul de mediator în aceste discuții. Înțelegerea procesului și a rolului pe care îl vom juca în dosarul Brexit-ului sunt esențiale atât pentru autoritățile române, cât și pentru cetățeni.


Ce se va întâmpla cu românii care locuiesc în Marea Britanie după Brexit?
Românii care au drept de rezidență permanentă, drept ce poate fi obținut după cinci ani de ședere, vor putea rămâne în Marea Britanie. Statutul celorlalți va fi definit, cel mai probabil, după cut-off date, care va coincide cu data ieșirii efective a Marii Britanie din Uniune. Astfel, România, ca parte a blocului comunitar, depune eforturi cetățenii ei din Marea Britanie, în sensul protejării drepturilor acestora și după cut-off date. Comunitatea românească din Marea Britanie este între primele cinci din lume.


Ce se va întâmpla cu românii care vor vrea să muncească în Marea Britanie după Brexit?
Guvernul britanic plănuiește sa mențină – după Brexit – călătoria fără vize în Regatul Unit a vizitatorilor din Uniunea Europeana, însă, cei care vor dori sa muncească, sa studieze sau sa se mute acolo vor trebui să aplice pentru permise precum o fac acum cetățenii extracomunitari. Vom avea un document oficial din partea părții britanice la sfârșitul acestui an.



Cum a gestionat Guvernul de București situația creată de Brexit?
În martie 2017, Guvernul României a pus bazele grupului de lucru interministerial Brexit pentru pregătirea mandatelor și urmărirea negocierilor pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni joacă un rol cheie în acest grup. Grupul, sub conducerea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, coordonează activitățile ministerelor vizate de dosarul Brexit și și-a intensificat activitatea după începerea negocierilor, în luna iunie. A fost elaborat de asemenea documentul Axe Strategice de acțiune a Guvernului României în contextul procesului de retragere a Marii Britanii din UE, care se află acum în dezbatere publică. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe organizează evenimente de informare și dezbatere pe tema procesului Brexit atât în țară cât și în Marea Britanie, cu participarea reprezentanților ministerelor, societății civile și mediului academic. Acestea au ca scop atât expunerea acțiunilor Guvernului vis-a-vis de Brexit cât și inițierea unui dialog pe această temă cu actorii relevanți. Urmând exemplul negocierilor Uniunii cu Marea Britanie, o abordare transparentă și elocventă a autorităților române în acest proces este esențială.

Ne aflăm într-un punct de cotitură al proiectului European: pentru a continua susținerea idealurilor Uniunii este important de arătat că beneficiile apartenenței la UE sunt net superioare opțiunii de a părăsi familia și a urma un drum separat. Britanicii – politicieni și cetățeni deopotrivă – par să înțeleagă abia acum complexitatea deciziei luate, drumul dificil și sacrificiile care le au în fată. Liderii europeni precum Donald Tusk – președinte al Consiliului UE – au menționat faptul că o posibilă revenire asupra deciziei Brexit nu va fi refuzată de partea europeană.


Deci, Marea Britanie va putea să adere din nou la Uniunea Europeană?
Teoretic, da, dar negocierile de aderare vor începe de la zero; iar pentru primirea înapoi în blocul comunitar va fi nevoie de acordul tuturor celorlalte 27 de state membre. În plus, britanicii ar putea fi obligați să adopte moneda unică europeană și să adere la spațiul Schengen, atribute europene de la care au fost exceptați.


Ce se întâmplă cu multinaționalele care au sediul în Marea Britanie?
Unele companii au anunțat deja că își vor muta o parte din operațiuni în alte capitale europene. Numai din Londra ar putea dispărea aproximativ 30 000 de locuri de munca. De asemenea, două agenții europene vor fi mutate în alte țări membre UE după Brexit.


Din punct de vedere financiar, cât va pierde Uniunea Europeană după Brexit?
Conform datelor oficiale, Marea Britanie a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 18 miliarde de euro în 2015 și a primit înapoi 7,5 miliarde de euro sub formă de fonduri. Aceste cifre pun Marea Britanie este pe locul trei, după Germania și Franța, în topul țărilor cu cele mai mari contribuții la bugetul UE.



sâmbătă, 2 decembrie 2017

Lucesc

Lucesc picăturile mărunte de ploaie 
Alunecând pe pielea fierbinte în iarnă 
Pe străzi luminate de suflete ude 
În orașul tricolor, strălucitor.. 
Albastru, galben și roșu dansând 
Pe străzile gri, întunecate.. Și reci...

sursa pic: Facebook - Breathing Art

marți, 21 noiembrie 2017

UE - Principiul subsidiaritatii

Principiul subsidiarității, înscris în Tratatul privind Uniunea Europeană, definește condițiile în care Uniunea are prioritate de acțiune în raport cu statele membre.

Temei juridic: Articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE)și Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.
În temeiul articolului 5 alineatul (3) din Tratatul UE, intervenția instituțiilor Uniunii în numele principiului subsidiarității presupune îndeplinirea a trei condiții: 
(a) domeniul vizat nu trebuie să fie de competența exclusivă a Uniunii (competență neexclusivă); 
(b) obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod suficient de statele membre (necesitate); (c) acțiunea poate fi realizată mai bine, având în vedere amploarea și efectele sale, printr-o intervenție a Uniunii (valoare adăugată).


Obiective
Exercitarea competențelor UE se supune principiului subsidiarității și principiului proporționalității. În domeniile care nu țin de competența exclusivă a Uniunii Europene, principiul subsidiarității prevede protejarea capacității de decizie și de acțiune a statelor membre și legitimează intervenția Uniunii în cazul în care obiectivele unei acțiuni nu pot fi realizate în mod suficient de statele membre, ci pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, „datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate”. Includerea sa în tratatele europene vizează de asemenea să asigure că aceste competențe sunt exercitate cât mai aproape posibil de cetățeni, în conformitate cu principiul proximității prevăzute și de articolul 10 alineatul (3) din Tratatul UE.


Realizări
Semnificația și finalitatea generală a principiului subsidiarității constau în atribuirea unui anumit grad de independență unei autorități subordonate față de o autoritate superioară, în special independența unei autorități locale față de puterea centrală. În consecință, se pornește de la distribuirea competențelor între diferitele niveluri de putere, principiu care constituie fundamentul instituțional al statelor cu structură federală.


Sfera de aplicare


Delimitarea competențelor în cadrul Uniunii
Principiul subsidiarității se aplică doar domeniilor care intră sub incidența competențelor neexclusive împărțite între Uniune și statele membre. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a delimitat mai exact competențele conferite Uniunii. Prima parte a titlului I din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE) clasifică competențele Uniunii în trei categorii (competențe exclusive, competențe partajate și competențe de susținere) și stabilește lista domeniilor în care se aplică fiecare dintre aceste categorii de competențe.


Destinatarii principiului subsidiarității
Principiul subsidiarității privește toate instituțiile Uniunii și are o importanță practică în special în cadrul procedurilor legislative. Tratatul de la Lisabona a întărit rolul parlamentelor naționale și al Curții Europene de Justiție în controlarea respectării principiului subsidiarității, introducând o referire explicită la dimensiunea subnațională a principiului subsidiarității . De asemenea, a consolidat rolul Comitetului Regiunilor și a deschis posibilitatea, lăsată la latitudinea parlamentelor naționale, ca parlamentele regionale care dispun de competențe legislative să participe la mecanismul de alertă timpurie ex ante.


Controlul din partea parlamentelor naționale
Potrivit articolului 5 alineatul (3) al doilea paragraf și articolului 12 litera (b) din TUE, parlamentele naționale verifică respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în Protocolul nr. 2. Conform acestei proceduri („alerta timpurie” ex ante), menționată anterior, în termen de opt săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ, orice parlament național sau orice cameră a unui parlament național poate adresa președinților Parlamentului European, al Consiliului și, respectiv, al Comisiei un aviz motivate în care să expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu este în conformitate cu principiul subsidiarității. Atunci când un aviz motivat este susținut de cel puțin o treime din voturile atribuite parlamentelor naționale (un vot pentru fiecare cameră în parlamentele bicamerale și două voturi pentru parlamentele unicamerale), proiectul trebuie reexaminat („cartonaș galben”). Instituția care se află la originea proiectului de act legislativ poate decide să-l mențină, să-l modifice sau să-l retragă, motivându-și hotărârea. În privința textelor referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție, pragul se reduce la numai un sfert. În cazul în care, în cadrul procedurii legislative ordinare, conformitatea unei propuneri legislative cu principiul subsidiarității este contestată cu cel puțin majoritatea simplă a voturilor atribuite parlamentelor naționale, iar Comisia decide să-și mențină propunerea, chestiunea este transmisă legislatorului (Parlamentul European și Consiliul), care se pronunță în primă lectură. Dacă apreciază că propunerea legislativă nu este compatibilă cu principiul subsidiarității, legislatorul o poate respinge cu o majoritate de 55% din membrii Consiliului sau cu majoritatea voturilor exprimate în Parlamentul European („cartonaș portocaliu”).


Controlul jurisdicțional
Respectarea principiului subsidiarității poate fi verificată a posteriori (după adoptarea actului legislativ) printr-o procedură de control jurisdicțional la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, după cum se precizează și în protocol. Cu toate acestea, instituțiile Uniunii au o marjă largă de apreciere proprie în punerea în aplicare a acestui principiu. Un stat membru poate introduce sau transmite un recurs, eventual în numele parlamentului său național sau a unei camere a acestuia, în funcție de sistemul juridic propriu. Același tip de procedură poate fi deschisă la Comitetul Regiunilor împotriva actelor legislative pentru adoptarea cărora Tratatul privind funcționarea UE prevede consultarea acestuia.


ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN
Parlamentul European a fost la originea conceptului de subsidiaritate, propunând, la 14 februarie 1984, odată cu adoptarea proiectului de Tratatul UE, o dispoziție conform căreia, de fiecare dată când tratatul atribuie Uniunii o competență concurentă cu competențele statelor membre, statele membre acționează dacă Uniunea nu a adoptat un act normativ. De asemenea, propunerea insistă asupra faptului că Uniunea nu ar trebui să intervină decât în cazul acelor sarcini care pot fi îndeplinite mai eficient în comun decât dacă statele ar acționa în mod separat.

Parlamentul a reluat aceste propuneri în numeroase rezoluții (de exemplu cele din 23 noiembrie 1989, 14 decembrie 1989, 12 iulie 1990, 21 noiembrie 1990 și 18 mai 1995), în care își reafirmă sprijinul față de principiul subsidiarității.


Acordurile interinstituționale
La 25 octombrie 1993, Consiliul, Parlamentul și Comisia au semnat un acord interinstituțional în care cele trei instituții își exprimă clar voința de a progresa energic pe această cale. Astfel, acestea se angajează să respecte principiul subsidiarității. Acordul definește, prin intermediul unor proceduri de reglementare a aplicării principiului subsidiarității, modalitățile de exercitare a competențelor pe care tratatele le conferă instituțiilor Uniunii, astfel încât să poată fi îndeplinite obiectivele prevăzute de tratate. Comisia s-a angajat să țină cont de principiul subsidiarității și să demonstreze respectarea acestuia. Același lucru va reveni și Parlamentului și Consiliului, în cadrul competențelor ce le sunt conferite.

Cele trei instituții au căzut de acord să verifice în mod constant, în cadrul procedurilor lor interne, conformitatea acțiunii vizate principiul subsidiarității, atât din punctul de vedere al alegerii instrumentelor, cât și din punctul de vedere al conținutului propunerii. Astfel, Regulamentulde procedură al Parlamentului dispune, la articolul 42, că, „la examinarea unei propuneri de act legislativ, Parlamentul acordă o atenție deosebită respectării de către propunere a principiilor subsidiarității și proporționalității”. În plus, Comisia întocmește un raport annual privind respectarea principiului subsidiarității, asupra căruia Parlamentul se pronunță, de obicei, printr-un aviz sub forma unui raport din proprie inițiativă redactat de Comisia sa pentru afaceri juridice.

În conformitate cu Acordul interinstituțional pentru „o mai bună legiferare” din aprilie 2016 (care înlocuiește Acordul din decembrie 2003 și Abordarea comună interinstituțională a evaluării impactului din noiembrie 2005), Comisia trebuie să explice în expunerile sale de motive măsurile propuse din perspectiva principiului subsidiarității și să țină seama de acesta în analizele sale de impact. În plus, conform Acordului-cadru din 20 noiembrie 2010, Parlamentul și Comisia se angajează să coopereze cu parlamentele naționale pentru a facilita exercitarea de către acestea din urmă a puterii lor de control în privința principiului subsidiarității.

Rezoluțiile Parlamentului European
Parlamentul European susținuse deja, în rezoluția sa din 13 mai 1997, că principiul subsidiarității este o normă juridică obligatorie, amintind că aplicarea acestuia nu ar trebui să creeze obstacole pentru exercitarea competențelor exclusive ale Uniunii și nici nu ar trebui să implice o contestare a acquis-ului comunitar. În rezoluția sa din 8 aprilie 2003, Parlamentul a precizat că ar fi de preferat ca soluționarea controverselor să survină la nivel politic, luând însă act de propunerile Convenției pentru viitorul Europei referitoare la instituirea unui „mecanism de alertare timpurie” a parlamentelor naționale în privința subsidiarității. Acesta a fost de fapt consacrat în Tratatul de la Lisabona.

În Rezoluția sa din 13 septembrie 2012, Parlamentul salută asocierea, în mai mare măsură, a parlamentelor naționale la controlul propunerilor legislative în contextul principiilor subsidiarității și proporționalității și propune examinarea mijloacelor de eliminare a eventualelor obstacole care împiedică implicării parlamentelor naționale în mecanismul de control al subsidiarității. Parlamentul sugerează, de asemenea, evaluarea oportunității de a stabili, la nivelul UE, o serie de criterii bine concepute pentru verificarea conformității cu principiile subsidiarității și proporționalității.




joi, 16 noiembrie 2017

Proiect: Comitetului national pentru dezvoltarea resurselor umane din administratia publica

În contextul condiționalităților ex-ante pentru accesarea fondurilor europene 2014-2020, Guvernul României a stabilit prin Strategia privind dezvoltarea funcției publice 2016-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 525 din 27 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 700 și 700 bis din 8 septembrie 2016, înființarea unei ”structuri de guvernanţă de tip "consiliu", ca o structură independentă cu rol în ceea ce priveşte politicile publice şi propunerile legislative din domeniul funcţiei publice şi resurselor umane din administraţia publică.

Rolul Comitetului este acela de a promova un cadru instituțional adecvat pentru coordonarea politicilor publice și acțiunilor cu impact asupra resurselor umane din administrația publică, asigurând dezvoltarea resurselor umane din administrația publică, precum și de a evalua atingerea obiectivelor asumate în domeniul resurselor umane de către Guvernul României. 

Comitetul îndeplineşte următoarele atribuţii:
  1. avizează politicile publice și proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului resurselor umane din administrația publică, urmărind respectarea condițiilor de stabilitate, transparenţă şi predictibilitate în managementul resurselor umane din administrația publică;
  2. evaluează modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor asumate în domeniul resurselor umane din administrația publică și elaborează rapoarte cu privire la acestea, pe care le prezintă prim-ministrului;
  3. elaborează rapoarte și recomandări privind evoluţiile înregistrate în domeniului resurselor umane din administrația publică pe care le prezintă prim-ministrului;
  4. colaborează cu mediul academic și organizații neguvernamentale în exercitarea atribuțiilor sale și facilitează publicitatea/promovarea activității derulate atât de Comitet cât și de instituțiile publice reprezentate în acesta;
  5. facilitează buna cooperare şi colaborare în domeniul resurselor umane între instituţiile publice în vederea derulării procesului decizional la nivel guvernamental cu privire la resursele umane din administrația publică, a monitorizării și evaluării îndeplinirii politicilor în domeniul resurselor umane;
  6. formulează propuneri sau recomandări pentru armonizarea priorităţilor legislative în domeniul resurselor umane promovate de instituțiile cu atribuții în domeniul resurselor umane pe care le prezintă prim-ministrului;
  7. analizează necesitățile de reformă în domeniul resurselor umane și facilitează cooperarea interinstituțională în vederea identificării de resurse financiare necesare implementării obiectivelor şi priorităților asumate cu privire la domeniul resurselor umane, precum și a instrumentelor de implementare a acestora. 

Comitetul este consultat obligatoriu asupra politicilor publice și actelor normative din sfera de competență. În îndeplinirea atribuțiilor sale, Comitetul emite avize consultative, cu majoritatea simplă a membrilor săi și elaborează rapoarte, studii și analize privind domeniul resurselor umane din administrația publică.

Avizele consultative, însoțite, după caz, de recomandări, se emit în cadrul procesului de avizare interinstituțională preliminară a politicilor publice sau proiectelor de acte normative cu impact asupra domeniului resurselor umane din administrația publică. Avizul consultativ va fi dat înăuntrul termenului solicitat de Guvern, în maximum 10 zile de la data depunerii documentației în cazul proiectelor cu procedură obişnuită şi în maximum 2 zile în cazul celor cu procedură de urgenţă.

Coordonarea Comitetului este asigurată de prim-ministru sau, în lipsa acestuia, de către ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene. 
Secretariatul General al Guvernului asigură îndeplinirea acțiunilor de secretariat tehnic aferente derulării activității Comitetului. Atribuțiile Secretariatului Tehnic al Comitetului național pentru dezvoltarea resurselor umane din administrația publică și organizarea, funcționarea acestuia se stabilesc prin decizie a prim-ministrului. 
Comitetul este format din: 
  • câte un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale; 
  • câte un reprezentant al structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale; 
  • doi reprezentanți ai mediului academic, desemnați de Consiliul Naţional al Rectorilor; 
  • un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul resurselor umane; 
  • un reprezentant al sindicatelor reprezentative pentru administraţia publică. 
      Membrii desemnaţi în cadrul Comitetului sunt persoane cu expertiză în managementul resurselor umane și au un mandat de 4 ani.
    Finanțarea cheltuielilor necesare exercitării atribuţiilor care revin Comitetului, ce decurg din prevederile prezentei hotărâri, se asigură prin bugetul Secretariatului General al Guvernului și are drept e asociere pentru îndeplinirea obiectivelor sale. 


Comitetul se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este necesar, la convocarea coordonatorului său, transmisă membrilor Comitetului prin intermediul secretariatului tehnic și va fi constituit din 14 membri, 6 dintre aceștia reprezentând instituții ale administrației publice centrale și 8 reprezentând structuri/organizații din mediul ONG, academic si sindicate, repartizare de natură să ofere o reprezentare echilibrată și suficiente informații și mecanisme tuturor structurilor reprezentate în scopul asigurării promovării unui cadru instituțional adecvat pentru coordonarea politicilor publice și acțiunilor cu impact asupra resurselor umane din administrația publică și pentru evaluarea atingerii obiectivelor asumate în domeniul resurselor umane de către Guvernul României.

miercuri, 15 noiembrie 2017

MRP lansează oficial primul „Curs dedicat problematicii românilor din afara României”

Conform website-ului http://www.mprp.gov.ro/web/mrp-lanseaza-oficial-primul-curs-dedicat-problematicii-romanilor-din-afara-romaniei/ , Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) organizează în parteneriat cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS), primul „Curs dedicat problematicii românilor din afara României”, lansat cu ocazia Centenarului Marii Unirii, care se desfășoară în perioada octombrie – decembrie 2017 la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Masterului de Securitate, Universitatea București.

Deschiderea oficială a cursului va avea loc marți, 14 noiembrie 2017, în intervalul 11:00 – 13:00 în Aula Universității din București, Facultatea de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr.36-46, sector 5, București.

Vor participa Andreea Păstîrnac, ministru pentru românii de pretutindeni, Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, Victor Voicu, secretar general al Academiei Române, Sandra Pralong, consilier de stat pentru Diaspora, un reprezentant al Patriarhiei Române, Dan Dungaciu, coordonator Master de Studii de Securitate, precum și alți membri ai mediului academic și asociativ românesc.

marți, 14 noiembrie 2017

Relatia intre UE - Spațiul Economic European (SEE), Elvetia si Nordul


Spațiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994 pentru a extinde dispozițiile UE referitoare la piața sa internă către țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) și cuprinde Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Elveția este membră a AELS, dar nu face parte din SEE.
UE și țările partenere din cadrul SEE (Norvegia și Islanda) interacționează și prin intermediul unei serii de așa numite „politici nordice”, forumuri axate asupra zonelor din periferia nordică europeană care înregistrează o evoluție rapidă și asupra zonei arctice.

Baza legislativă
Pentru SEE: articolul 217 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (acorduri de asociere). Pentru Elveția: Acordul privind serviciile de asigurări din 1989, Acordurile bilaterale I din 1999, Acordurile bilaterale II din 2004.

Scopul SEE este extinderea pieței interne a UE către țările membre ale AELS. Aceste țări fie nu doresc să devină membre ale UE, fie nu au făcut-o încă. Legislația UE referitoare la piața internă devine parte a legislației țărilor care fac parte din SEE după ce acestea au acceptat să o integreze. Punerea în aplicare și respectarea legislației sunt ulterior supravegheate de organe speciale din cadrul AELS și de o comisie parlamentară mixtă.

Domeniul de aplicare al SEE
SEE depășește cadrul acordurilor tradiționale de liber schimb (ALS), aplicând țărilor din cadrul AELS (cu excepția Elveției) toate drepturile și obligațiile aferente pieței interne a UE. SEE include cele patru libertăți ale pieței interne (libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalului) și politicile conexe (concurența, transportul, energia și cooperarea economică și monetară).
Acordul conține politicile orizontale strict legate de cele patru libertăți: politicile sociale (inclusiv sănătatea și securitatea la muncă, dreptul muncii și egalitatea de tratament între bărbați și femei), politicile privind protecția consumatorilor, mediul, datele statistice și dreptul societăților comerciale, precum și o serie de politici conexe, cum ar fi cele legate de cercetare și de dezvoltarea tehnologică, care nu decurg din acquis-ul UE și nici din actele obligatorii din punct de vedere juridic, dar sunt puse în practică prin intermediul activităților de cooperare.

Limitele SEE
Acordul privind SEE nu conține dispoziții obligatorii în toate sectoarele pieței interne sau în alte politici care fac obiectul tratatelor UE. În special, dispozițiile obligatorii din cadrul acordului NU vizează următoarele:
  • politica agricolă comună și politica comună în domeniul pescuitului (deși acordul conține dispoziții privind comerțul cu produse agricole și piscicole);
  • uniunea vamală;
  • politica comercială comună;
  • politica externă și de securitate comună;
  • domeniul justiției și al afacerilor interne uniunea economică și monetară (UEM).

Instituțiile și mecanismele SEE

1.Integrarea legislației UE
Comitetul mixt al SEE examinează noile texte referitoare la piața internă a UE fiind alcătuit din reprezentanți ai UE și Norvegia, Islanda, Liechtenstein. Acest comitet se reunește o dată pe lună și decide ce legislație, acte din ansamblul actelor adoptate de UE ar trebui integrate în SEE. Consiliul SEE, compus din reprezentanți ai Consiliului UE și din miniștrii de externe ai țărilor AELS-SEE, se reunește de cel puțin două ori pe an pentru a elabora orientări de ordin politic pentru Comitetul mixt.

2.Transpunerea
Odată ce un act al UE a fost integrat în Acordul privind SEE, acesta trebuie transpus în legislația națională a țărilor AELS-SEE. 

3.Monitorizarea
După extinderea la țările AELS-SEE a legislației privind piața internă, transpunerea și aplicarea sunt monitorizate de Autoritatea AELS de Supraveghere și de Curtea de Justiție a AELS. Autoritatea AELS de Supraveghere ține un tablou de bord al pieței interne, care monitorizează punerea în aplicare a legislației în țările SEE.

4.Rolul parlamentelor
Atât Parlamentul European cât și parlamentele naționale ale țărilor AELS-SEE sunt strâns implicate în monitorizarea Acordului privind SEE. Conform articolului 95 din Acord, este stabilită înființarea unei Comisii parlamentare mixte (CPM) a SEE, care se reunește de două ori pe an. Parlamentul European și parlamentele naționale din țările SEE găzduiesc această comisie pe rând, iar președinția comisiei este exercitată într-un an de un deputat al Parlamentului European, iar în anul următor de un parlamentar dintr-o țară membră a SEE. Fiecare delegație are în componența sa 12 membri. Deputații în Adunarea Federală Elvețiană participă la reuniuni în calitate de observatori. 

Elveția

În calitate de membră a AELS, Elveția a participat la negocierile pentru Acordul privind SEE și a semnat acest acord la 2 mai 1992. Imediat după aceasta, guvernul elvețian a depus o cerere de aderare la UE la 22 mai 1992. Cu toate acestea, în urma unui referendum organizat la 6 decembrie 1992, al cărui rezultat a fost un vot de respingere a participării la SEE, Consiliul Federal al Elveției a întrerupt procesul de aderare a țării la UE și la SEE. De atunci, Elveția și-a menținut statutul de observator în cadrul SEE și și-a dezvoltat relațiile cu UE prin acorduri bilaterale, pentru a-și garanta integrarea economică în cadrul UE. 

UE și Elveția au semnat peste 120 de acorduri bilaterale, inclusiv un acord de liber schimb în 1972 și două mari serii de acorduri bilaterale sectoriale care aliniau o mare parte a legislației elvețiene cu cea a UE la momentul semnării. Primul set de acorduri sectoriale (Bilateralele I) a fost semnat în 1999 și a intrat în vigoare în 2002. Aceste șapte acorduri acoperă chestiunile liberei circulații și ale deschiderii reciproce a piețelor (libera circulație a persoanelor, transportul aerian, transportul terestru, comerțul cu produse agricole, barierele tehnice din calea comerțului, achizițiile publice și cooperarea în domeniul cercetării.).
Un al doilea set de acorduri sectoriale (Bilateralele II) a fost semnat în 2004 și a intrat în vigoare în 2005. Aceste acorduri se referă în esență la consolidarea cooperării economice și la extinderea cooperării privind azilul și libera circulație în interiorul frontierelor Schengen (participarea Elveției la sistemele Schengen și Dublin, acordurile privind impozitarea economiilor, produsele agricole prelucrate, statistica și combaterea fraudei, participarea la programul MEDIA al UE și la Agenția Europeană de Mediu, precum și contribuțiile financiare ale Elveției la coeziunea economică și socială din noile state membre ale UE).
Deși acordurile au intensificat relațiile economice, acestea au creat, de asemenea, o rețea complexă și pe alocuri incoerentă de obligații, care sunt dificil de respectat. 

Politici nordice

UE este implicată în mod activ într-o serie de politici și forumuri axate pe periferia nordică a Europei și pe regiunea arctică în ansamblul său, zone care înregistrează o evoluție rapidă, în special prin contribuții la următoarele:
  • „Dimensiunea nordică”, din 2007 servește drept politică comună pentru UE, Rusia, Norvegia și Islanda. Această politică completează dialogul dintre UE și Rusia și a condus la crearea de parteneriate sectoriale eficiente pentru cooperare în regiunile Mării Baltice și Mării Barents. Dimensiunea nordică dispune de un organ parlamentar, Forumul parlamentar al Dimensiunii nordice, Parlamentul European fiind unul dintre membrii săi fondatori.
  • Consiliul Statelor de la Marea Baltică (CSMB), înființat în 1992 de UE și statele riverane, în urma destrămării URSS. Toate statele membre ale CSMB participă la Conferința parlamentară a Mării Baltice (CPMB), Parlamentul European fiind, de asemenea, unul dintre membrii acesteia.
  • Cooperarea din regiunea Mării Barents reunește regiunile nordice ale Finlandei, Norvegiei și Suediei, precum și regiunile din partea de nord-vest a Rusiei. Această cooperare are loc prin intermediul Consiliului regional substatal al Mării Barents, al Consiliului interstatal Euro-Arctic din regiunea Mării Barents (UE fiind unul dintre membrii acestuia) și al unei conferințe parlamentare (Parlamentul European fiind membru al acesteia).
  • Chestiuni referitoare la regiunea arctică din jurul Cercului Polar: politica UE privind regiunea arctică se bazează pe comunicări ale Comisiei/SEAE (2008, 2012 și 2016), pe concluzii ale Consiliului (2009, 2014 și 2016) și pe rezoluții ale Parlamentului European (2011 și 2014). O nouă rezoluție a Parlamentului European privind „O politică integrată a UE pentru regiunea arctică” a fost adoptată la 16 martie 2017. În 2013, Consiliul Arcticii a acordat UE dreptul de a participa la reuniunile acestuia. Totuși, încă nu s-a luat o hotărâre referitoare la cererea UE din 2008 prin care aceasta solicită să aibă statut de observator oficial. Parlamentul European este membru al Conferinței deputaților din regiunea arctică.

Parlamentul European este invitat în mod regulat la sesiunile anuale ale Consiliului nordic. În plus, delegații ale Parlamentului European și ale Consiliului nordic occidental (format din deputați din Insulele Feroe, Groenlanda și Islanda) se reunesc o dată pe an.

Sursa - Parlamentul European: Fise tehnice privind UE - SEE, Elvetia si Nordul