luni, 31 iulie 2017

Si ce mai ramane oare?

Gânduri frânte de asfințit
Lumină tristă se revarsă
Valuri-înspumate alintă
Simțurile-nlănțuite se deșartă
Fum amestecat în arome
De sentimente-ntunecate
De umbrele roșului pe harta
Viselor amestecate-n labirint
Amare. Imperceptibile. Pierdute..

Privesc atent măștile din oameni
Păpuși de teatru, mimi amețiți
Simple piese de puzzle
Așezate atent în cutia infinită
Plină cu apă și nisip
Sub soarele fierbinte.

Aud doar zgomotul valurilor nebune
Ce-ascund o simțire secretă
Adâncuri din suflet prinse
In mreaja zilelor nesfârșite
Supraviețuire. Vise-nghețate
Și mă întreb... Asta e tot?
Aer..Apă..Pământ..Foc..

O drama de curioși
Mesaje și-energie adunate
Esență și spectru..
Și ce mai rămâne oare?