Pagini

marți, 3 iulie 2012

Tineret in Actiune la .....Paris

Hello!
Dupa cum e normal, dupa o mica excursie merita si povestit despre ea :)
Cum de fapt nu a fost "excursie" la propriu, merita sa povestesc despre seminariile avute mai mult decat despre frumusetile Parisului :)

Proiectul, finantat prin Tineret in Actiune Franta, a integrat doua seturi de seminarii (deci am avut un program intens, interesant si nu a fost plictisitor).
Locatiile seminariilor: Institutul Cultural Roman din Paris (sediul la Ambasada Romana din Paris) si  Universitatea Paris-Dauphine.

Primul set, MOBILCAMPUS, bazat pe dezvoltarea continutului site-ului www.mobilcampus.eu (.fr, .ro) (inca in etapa de realizare tehnica) care va fi un instrument de ajutor si informare a studentilor care aplica la un program de mobilitate, fac un schimb de experienta cu o alta universitate, sau doar cauta informatii despre alte Universitati din Europa. Dar sincer, cred ca cel mai folositor va fi studentilor Erasmus.
Website-ul va cuprinde si informatii privind modalitati de finantare si obtinere a unor astfel de schimburi de experienta, informatii despre cazare, localuri recomandate pentru alimentatie, harti personalizate, dar si zona specializata pe contactul dintre student si organizatie partenera care sa il poata ajuta pe acesta sa se descurce primele zile. Ceea ce cred ca va fi cel mai util :)) . Se doreste obtinerea de parteneriate cu ONG-uri pentru fiecare Universitate care sa se asigure de corectitudinea informatiei si care sa dea o mana de ajutor pentru cei ce solicita prin intermediul site-ului.
Seminariile au fost sustinute si moderate de organizatia Etudiants pour une Societe Durable.


Al doilea set este bazat pe ideologii politice si studiul extremei drepte, cu studiu de caz asupra rasismului, discriminarii si in special institutionalizare discriminarii in sistemul juridic comparativ sistemul englez - restul Europei (seminar sustinut de drd. Aude Brejon, fosta studenta Cambridge, actualmente doctorand in drept penal).
Legat de partea teoretica, discutiile s-au bazat pe studiu comparativ politic aplicat pe tarile europene, cu identificarea principalelor partide de extrema dreapta si specificul fiecaruia.
Iar la studiul de caz.... sistemul juridic de incadrare a discriminarii, exemple din jurisprudenta, etc....  
Seminariile au fost sustinute de organizatia l’Observatoire européen des extrêmes.


Pe langa seminariile sustinute, am avut program intens de vizita :). Daca tot suntem acolo, sa profitam la maxim. Si recunosc ca a fost superb, desi m-am cam plans de oboseala, dar nu as fi vrut sa fie altfel :).
Programul zilnic era in genul : dupa mic dejun - prima serie de seminarii, pauza de masa (la cantina studenteasca pentru studenti straini, asa ca mancarea a fost pe gustul nostru :) ) plimbare de vizita (ceva in apropierea locatiei de seminar), apoi seminarii seria doi urmata de cina, o scurta oprire la hotel pentru un dus scurt si apoi program de vizita pana pe la aprox. 12 noaptea. Noaptea, Parisul este superb :)
Ultima zi inaintea plecarii a fost dedicata vizitarii Parisului, si am avut norocul sa prindem aniversarea VeloParis, acesta fiind un program special pentru mersul pe bicicleta. Asa ca am avut ocazia sa ne dam cu biciletele pe Bulevardul Champs-Élysées.

Am vizitat multe dintre celebrele obiective turistice (majoritatea din exterior) precum: Turnul Eiffel, Bulevardul Champs-Élysées, Arcul de Triumf, Gradinile Luxemburg, Senatul, Camera Deputatilor (Assemblée Nationale), Piata Charles de Gaulle, Montmartre cu Basilica Sacre Coeur, Muzeul Luvru (acolo mai avem multe de vizitat, am vazut doar partea egipteana a Muzeului) cu gradinile Luvrului (Gradinile Tuileries) si celebrele Piramide de sticla, Muzeul de Arta Contemporana (Centrul Pompidou) cu atelierul lui Brancusi, Catedrala Notre Dame, Primaria, Palatul Justitiei si Catedrala St Chapelle, Podul indragostitilor, Fantana Saint Michel, Panteonul, Biserica St Etienne du Mont, Sorbona, Musul Orasy, Muzeul Les Invalides, Ecole Militaire, Trocadero, etc. 

Atasez cate fotografii din oras... de la seminarii inca astept pozele :)) 













2 comentarii:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.