Rătăcesc...

Pe valuri rătăcesc în derivă

Pasiuni de-mult apuse în curcubeie

Prin undele sărate, amare, reci

A ochilor cufundați în neștire

Lucește în asfințitul emoției

O fantezie a luminii difuze

Străfulgeră gândul pierzaniei

A singurătății în liniștea mării

Răsună mintea în muzica talazului

În ritmuri vajnice de inimă și suflet

Se pierde-n vid energia străfundă

Contopită cu spumă deșartă

Mă pierd complet sub lumina lunii

În stelele ce fug sub priviri rătăcite

Râvnesc la o lume ideală, perfectă

Plină de speranțe, iubire și idei

Ma rătăcesc în neantul dorinței

În apă neliniștită și soare

Nisip vânturat pe răzoare

Zâmbesc și visez

Tăcere..

Sursa: Tony Hampel Photography

Si ce mai ramane oare?

Gânduri frânte de asfințit
Lumină tristă se revarsă
Valuri-înspumate alintă
Simțurile-nlănțuite se deșartă
Fum amestecat în arome
De sentimente-ntunecate
De umbrele roșului pe harta
Viselor amestecate-n labirint
Amare. Imperceptibile. Pierdute..

Privesc atent măștile din oameni
Păpuși de teatru, mimi amețiți
Simple piese de puzzle
Așezate atent în cutia infinită
Plină cu apă și nisip
Sub soarele fierbinte.

Aud doar zgomotul valurilor nebune
Ce-ascund o simțire secretă
Adâncuri din suflet prinse
In mreaja zilelor nesfârșite
Supraviețuire. Vise-nghețate
Și mă întreb... Asta e tot?
Aer..Apă..Pământ..Foc..

O drama de curioși
Mesaje și-energie adunate
Esență și spectru..
Și ce mai rămâne oare?

Ploua lin

Ploua lin in sertare
In cotloane prafuite
In inimi ascunse
Din amintiri rascolite
De sentimente ambigue.

Ploua lin in noapte
In apasare si-ntuneric
Pe gandurile negre
Pe drumuri sterpe
De amintiri croite.

Ploua lin in lumina
In sperante pierdute
In luciri si clipe
Din marea discordiei
De aripi frante

Ploua lin si rece,
Pe lacrimi, pe suflet
Pe amintiri si sperante
Pe vise constranse
La viata si moarte.

Ploua lin in soare
Pe apa adunata
In curcubeul de lacrimi
Cu zgomote fade
Si vise noi, curate...

Sufletul

Sufletul
O floare fragilă
Născută în mizerie
Crescută cu soare și lacrimi
Bătută de ploaie și gheață
Ascunsă adânc în iarbă
Îndoită mereu de vânt
Privită de speranță
Admirată de departe
Un miraj de vise
Distrusă de timp sau oameni
Ucisă de vreme.
Perenă.
Renăscută cu noi dorințe
Spulberate din nou, și din nou...
De timp și oameni.
Ca un labirint
Fără capăt sau sfârșit

Trăim o infinitate de secunde. Unele mai încărcate decât altele de emoții, de senzații, sentimente... Tot ce putem face este să acceptăm că trec, să încercăm să vedem doar partea buna din cele proaste și să ne amintim cu plăcere de cele bune. Dar trecute.

Altfel picăm intr-un vertigo al amintirilor și viselor...

Oare merita?