Lucește neantul adus de lumină
Ce murmură a faguri de
miere
E dulce și-astupă
glasul tăcerii
De vis spulberat cu
tine si freamăt
Privesc spre adâncul
lunii
Cu stropi clipocind in
fundal
Sunt stelele ce ma
cufundă
În gânduri de dor și
tristete.
Te vreau aproape și
totusi departe
Te strâng usor la
piept
Iar din iluzia unui
moment
Pierdut în abisul
simțirii
Dispar în neant. Din
nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.